miercuri, 9 noiembrie 2011

Şi noi suntem oameni!

Discriminarea a devenit un subiect comun pentru toţi oameni. Fie că vrem, fie că nu, cel puţin odată în viaţă am făcut o discriminare.

Discriminarea se face nu doar între rase, ci şi între religii, între anumiţi şoferi şi aşa mai departe.

Lăsând la o parte celelalte tipuri de discriminare,  ura de rasă este cea mai frecventa şi cea mai des întâlnită în rândul oamenilor. Cea mai discriminată rasă în România, este rasa ţiganilor. Ura pentru romi este prezentă doar în ţara noastra, ci şi în celelalte ţări.

Domnul Ion, pleacă la muncă în Franţa de zece ani. După cum dânsul spune, acolo este:"cântăreţ al metroului". Această practică este interzisă prin lege în Franţa, însă autorităţile "închid ochii" deseori dacă văd pe cineva făcând acest lucru.

"Controlorii ne prind , ne dau o amendă fictivă, ne dau afară de la metrou, iar după ce pleacă, trecem înapoi la treabă. Dar nu toţi controlorii sunt l fel de indulgenţi, riscând ca unii să te expulzeze în ţara ta şi poţi primeşti interdicţie pe un an de zile de a mai veni în Franţa", spune domnul Ion.

La metrou nu se practică doar muzica, ci şi cerşetoria şi mai ales hoţia şi datorită acestui fapt, francezii, îi consideră pe toţi la fel.

"Mulţi se uită urât la noi atunci când ne văd, alţii cheamă poliţia pentru că le este frică să nu fie hoţi, însă noi nici măcar cerşim, ci prestăm o muncă pentru banii primiţi", declară domnul Ion.

Mulţi cetăţeni francezi chiar îi agresesează pe rromii plecaţi la muncă cinstită doar pentru simplul fapt că sunt român. "Un francez chiar mi-a dat cu pumnul în acordeon, altul a vrut chiar să mă bată, însă Dumnezeu a făcut ca să se afle prin preajmă alţi francezi care mi-au sărit în apărare explicându-i respectivului că nu sunt ca ceilalţi  şi că fac ceva pentru a câştiga nişte bani." declară domnul Ion.


Domnul Ion mai spune că a fost forţat să plece în străinătate, rămânând fără un loc de muncă. "Muncesc pentru familia mea, mai ales, pentru copilul meu, pentru a nu duce lipsă de nimic."

Din declaraţiile domnului Ion, reiese, că francezii sunt un popor rasist şi că cei bogaţi sunt mai înrăiţi, cei din clasa medie, sunt mai înţelegători.