miercuri, 14 decembrie 2011

Revista presei

Handbalistul cu „microbul” pescuitului în sânge



Face parte din categoria personalităţilor din lumea sportului argeşean. A obţinut performanţe ca jucător, dar şi ca antrenor, atunci când clubul Dacia Piteşti evolua pe prima scena handbalistică. Are un doctorat în educaţie fizică şi în prezent deţine funcţia de decan al Facultăţii de Sport de la Universitatea din Piteşti, fiind în acelaşi timp şi antrenorul echipei feminine de handbal a facultăţii. Este vorba de Paul Mihăilă, care dincolo de handbal, dezvoltă şi o pasiune pentru pescuit, activitate care, în opinia sa,  îl ajută să se relaxeze, chiar dacă, există unele momente în care se întoarce acasă de pe cu traista goală.


Paul Mihăilă a prins fiorul pescuitului încă din copilărie, atunci atunci când mergea cu undiţa la spinare pe râul Dâmboviţa. Această plăcere s-a intensificat graţie colegilor care au sosit în acelaşi timp la echipa de handbal Dacia Piteşti. Curând, întregul lot s-a molipsit de acest microb, devenind un subiect de discuţie în vestiarele echipei piteştene. „Pasiunea mea pentru pescuit a crescut odată cu sosirea la Dacia Piteşti, în calitate de jucător. Aici am dat de câţiva colegi care veneau de pe malul Dunării şi care aveau, efectiv, acestă pasiune, moment în care toată echipa s-a molipsit de acest microb”, afirmă Paul Mihăilă.

„Nu sunt un fan al trofeelor, pescuitul îl practic pentru relaxare”


Chiar dacă a prins această pasiune încă de mic, Mihăilă nu se consideră un pescar foarte priceput, declarând totodată că, încă primeşte sfaturi de la prietenii săi, adevăraţi maeştrii în arta pescărească  Cu toare acestea, Paul Mihăilă se bucură de capturi deosebite pentru un pescar amator. „Cea mai mare captură a fost făcută pe Olt. Am prins trei crapi în jur de trei kilograme fiecare, cel mare având chiar 3,5 kilograme, iar în Tudor Vladimirescu, din Piteşti, am prins o ştiucă de două kilograme. Nu sunt un fan al trofeelor, pescuitul îl practic pentru relaxare, în timpul liber şi în concediu” declară Mihăilă.


Cu banii cheltuiţi pe ustensile, puteam să cumpăr o maşină la mâna a doua

Sigur că orice pasiune implică şi costuri, unele mai mari decât altele. Mihăilă povesteşte cum a depus efort financiar pentru achiziţionarea materialelor necesare desfăşurării unei activităţi de pescuit cât mai bună. Deşi nu a mai cumpărat de mult timp o undiţă, acesta deţine în prezent 15 astfel de unelte de toate tipurile, iar  sumele cheltuite la acea vreme, ajungeau la valorile unui automobil la mâna a doua. „ Atunci când microbul pătrunsese adânc în sufletul meu, cu banii de pe undiţe puteam să cumpăr o maşină la mâna a doua”, calculează Paul Mihăilă.


Soţia lui Paul Mihăilă este şi ea o împătimită a pescuitului

Se pare că fostul handbalist nu este singurul pescar al familiei, acesta are un veritabil concurent în persoana soţiei sale: „ Soţia mea este o fană a pescuitului. A deţinut câţiva ani recordul familiei, pe care mi-au trebuit trei ani să-l depăşesc”, a mai spus Mihăilă.
Acesta este, după cum declară, un pescar de sezon şi îi place să pescuiască doar în timpul verii, din iunie, de când se deschide sezonul, până în noiembrie. Fostul handbalist pleacă împreună cu familia în locurile liniştite şi: „ Îmi place să merg la un lac privat sau pe Olt şi mai ales pe Dunăre, unde am avut şi trei ieşiri pe an. Am bătut toate cele trei braţe ale Dunării în lung şi-n lat, iar de fiecare dată când am mers, am preferat locurile mai puţin populate”, a afirmat Mihăilă.

luni, 12 decembrie 2011

Optzeci şi opt de ani de mândrie

Fotbal Club Rapid Bucureşti este una dintre cele mai galonate echipe de fotbal din România.

Istoria Clubului începe din ziua de 25 iunie 1923.

1940-1970

     În perioada interbelică, Rapid a câştigat de şase ori cupa României.
     În anul 1942, Rapid câştigă un titlu nerecunoscut de FRF, pentru că a fost un campionat de război, numit "Cupa Basarabiei"
     În anul 1967, reuşeşte să câştige primul titlu.

1970-1990

     Între anii 1970-1990, echipa a retrogradat de 4 ori, în Divizia B, dar cu toate acestea, Rapid CFR, a cucerit de două ori Cupa României, în anii 1972 şi 1975.

1990-2012

     În 1993, echipa este preluată de către George Copos.
     În 1999 şi 2003, a câştigat campionatul, iar în 1998, 2002, 2006 şi 2007, Cupa României.
     În 2006, Rapid s-a calificat în Cupa UEFA din postura de câştigatoare a Cupei României şi a reuşit totodată calificarea în premieră în grupele acestei competiţii, la al doilea sezon de când UEFA a introdus acest format pentru a doua competiţie intercluburi ca importanţa din Europa. Alb-vişinii au trecut de grupă, iar în şaisprezecimi, au întâlnit echipa germană, Herta Berlin, pe care au eliminat-o dupa 1-0 la Berlin, pe Olympiastadion şi 2-0 pe "Giuleşti", astfel ajungând în optimi. În această fază, rapidiştii au dat de o altă echipă din Germania, una din marile favorite la câştigarea Cupei UEFA în acel sezon, Hamburger SV, de care au trecut dupa 2-0 pe "Valentin Stănescu" şi 1-3 pe AOL Arena, calificându-se datorită golului din deplasare, iar în sferturi, au întâlnit pe Steaua Bucureşti, cealaltă echipă românească aflată la cea mai mare performanţă în Cupa UEFA din istorie.
     A fost o luptă dramatică, de unde învingătorii au ieşit steliştii, dupa 1-1 în "Giuleşti" şi 0-0 pe Lia Manoliu, steliştii calificându-se datorită golului din deplasare.

   În pretent, în sezonul 2011-2012, echipa se află pe locul 3 la 2 puncte de echipa aflată pe locul 2, CFR Cluj şi la 3 puncte de liderul Dinamo Bucureşti.

miercuri, 9 noiembrie 2011

Şi noi suntem oameni!

Discriminarea a devenit un subiect comun pentru toţi oameni. Fie că vrem, fie că nu, cel puţin odată în viaţă am făcut o discriminare.

Discriminarea se face nu doar între rase, ci şi între religii, între anumiţi şoferi şi aşa mai departe.

Lăsând la o parte celelalte tipuri de discriminare,  ura de rasă este cea mai frecventa şi cea mai des întâlnită în rândul oamenilor. Cea mai discriminată rasă în România, este rasa ţiganilor. Ura pentru romi este prezentă doar în ţara noastra, ci şi în celelalte ţări.

Domnul Ion, pleacă la muncă în Franţa de zece ani. După cum dânsul spune, acolo este:"cântăreţ al metroului". Această practică este interzisă prin lege în Franţa, însă autorităţile "închid ochii" deseori dacă văd pe cineva făcând acest lucru.

"Controlorii ne prind , ne dau o amendă fictivă, ne dau afară de la metrou, iar după ce pleacă, trecem înapoi la treabă. Dar nu toţi controlorii sunt l fel de indulgenţi, riscând ca unii să te expulzeze în ţara ta şi poţi primeşti interdicţie pe un an de zile de a mai veni în Franţa", spune domnul Ion.

La metrou nu se practică doar muzica, ci şi cerşetoria şi mai ales hoţia şi datorită acestui fapt, francezii, îi consideră pe toţi la fel.

"Mulţi se uită urât la noi atunci când ne văd, alţii cheamă poliţia pentru că le este frică să nu fie hoţi, însă noi nici măcar cerşim, ci prestăm o muncă pentru banii primiţi", declară domnul Ion.

Mulţi cetăţeni francezi chiar îi agresesează pe rromii plecaţi la muncă cinstită doar pentru simplul fapt că sunt român. "Un francez chiar mi-a dat cu pumnul în acordeon, altul a vrut chiar să mă bată, însă Dumnezeu a făcut ca să se afle prin preajmă alţi francezi care mi-au sărit în apărare explicându-i respectivului că nu sunt ca ceilalţi  şi că fac ceva pentru a câştiga nişte bani." declară domnul Ion.


Domnul Ion mai spune că a fost forţat să plece în străinătate, rămânând fără un loc de muncă. "Muncesc pentru familia mea, mai ales, pentru copilul meu, pentru a nu duce lipsă de nimic."

Din declaraţiile domnului Ion, reiese, că francezii sunt un popor rasist şi că cei bogaţi sunt mai înrăiţi, cei din clasa medie, sunt mai înţelegători.